vineri, 20 februarie 2015

Catehism Ortodox


SFANTA LITURGHIE (II)

LITUGRHIA CELOR CHEMATI: este partea intai a Liturghiei propriu-zse, la care – in vechime – puteau lua parte si cei chemtai (cateuhmenii), adica aceia care se pregateau sa intre in biserica crestina. Partea aceasta tine de la binecuvantarea de inceput a Sfintei Liturghii pana la cuvintele „Cei chemati iesiti.....”

Partile mai insemnate ale Liturghiei celor chemati sunt:

A Ectenia mare, care cuprinde mai multe cereri pentru trebuintele sufletesti si trupesti ale credinciosilor.

B. Cele trei antifoane, care sunt cantari de lauda si inchipuiesc vremea cand Mantuitorul venise, dar nu se aratase in lume ca Mantuitor; ele inchipuiesc si inceperea propovaduirii Domnului, cu „Fericirile”; iar deschiderea usilor imparatesti de la sfarsitul antifoanelor inseamna ca Domnul incepe a se arata lumii.

C.Iesirea cu Sfanta Evanghelie (vohodul mic), inchipuie iesirea in lume a Mantuitorului pentru poropovaduirea adevarului mantuitor; iar lumanarea care merge inainte inchipuie Inaintemergatorul si Botezatorul Ioan si pe proorocii Vechiului Testament, care au vestit pe Mantuitorul.

D. Cantarea: „Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos....” si imnul „Sfinte Dumnezeule....”. In timpul acestor cantari, preotul rosteste in taina rugaciuni anume.

E. Apostolul si Evanghelia arata trimiterea Sfintilor Apostoli la propovaduire si insasi propovaduirea Mantuitorului.

F. Ectenisa intreita si ectenia pentru cei chemati.

LITURGHIA CREDINCIOSILOR este acea parte a Sfintei Liturghii la care nu pot fi de fata decat credinciosii, adica cei care au primit Botezul. In aceasta parte a Sfintei Liturghii se savarseste Sfanta Jertfa si Taina a Euharistiei. Incepe cu ectenia: „Cati suntem credinciosi, iara si iara cu pace Domnului sa ne rugam” si tine pana la sfarsitul Sfintei Liturghii.

Partile mai importante sunt:

a.Iesirea cu Sfintele Daruri (vohodul mare), adica mutarea Darurilor de la proscomidier, unde au fost pregatite, pe Sfanta Masa a altarului unde vor fi sfintite. Iesirea aceasta inchipuie ultimul drum facut de Iisus din Betania, in Ierusalim, unde El urma sa se jertfeasca, precum si ducerea trupului Sau de la Golgota la mormant.

Pomenirile care se fac la vohodul mare au fost randuite dupa pilda rugaciunii talharului care, rastignit fiind de-a dreapta Mantuitorului, a zis: „Pomeneste-ma Doamne cand vei veni intru imparatia Ta”, iar Domnul i-a fagaduit raiul.

Apoi, preotul aseaza Darurile pe Sfantul Antimis, savarsind cele dupa randuiala.

b.Pregatirea credinciosilor pentru infricosatoarea clipa a Jertfei Liturgice a Domnului se face dupa punerea cinstitelor Daruri pe Sfanta Masa si anume:

- prin ectenia cererilor;

- prin porunca iubirii;

- prin rostirea Crezului;

- prin indemn la luare aminte, la frica, la mila, la pace, la multumire, la jertfa de lauda.

c.Aducerea Jertfei este momentul cel mai inaltator, mai important, mai infricosator al intregii Liturghii, pentru ca acum se face aducerea jertfei celei fara de sange. Anume, dupa ce preotul rosteste cu glas mare „Ale Tale dintru ale Tale, Tie iti aducem de toate si pentru toate”; si cand se canta „Pe tine te laudam....” preotul roaga pe Dumnezeu-Tatal sa trimita Duhul Sfant ca sa sfinteasca si sa prefaca Darurile. In timpul acestei rugaciuni, Duhul Sfant coboara si, prin lucrare nevazuta si neinteleasa de minte, sfinteste si preface painea si vinul in Sfantul Trup si Sange al Domnului. In acest timp credinciosii ingenuncheaza.

d.Pregatirea pentru Cuminecare si Cumnecarea insasi. Dupa sfintirea Darurilor urmeaza, dupa randuiala:

- rugaciunea de mijlocire pentru toti membrii Bisericii, pomenindu-se Maica Domnului si toti sfintii, ca ei sa se roage pentru noi sa dobandim viata vesnica;

- pregatirea preotului si a credinciosilor pentru impartasire;

- impartasirea cu dumnezeiasca Euharistie;

- ultima aratare a Potirului si ducerea lui la Proscomidier (care inseamna Inaltarea Domnului la cer);

- ectenia de multumire pentru Sfanta impartasanie;

- rugaciunea numita a Amvonului si incheierea Liturghiei, dupa care se imparte anafora.

Rugaciunile facute in timpul Sfintei Liturghii au o putere deosebita prin apropierea de Mantuitorul. Domnul este de fata, este prezent si cu trupul pe Sfantul Altar. El da credinciosilor pputere in aceasta viata pamanteasca si nadejde in viata vesnica; El se roaga impreuna cu credinciosii si mijloceste pentru ei la Dumnezeu-Tatal.

Impreuna cu Domnul si cu credinciosii se roaga ingerii si sfintii, astfel ca la Sfanta Liturghie sunt unite cu rugaciunea mantuitorului rugaciunile Bisericii intregi. Pentru aceasta, rugaciunile din timpul Sfintei Liturghii au mare putere si sunt deosebit de bine primite de Dumnezeu.

Pentru Sfanta Liturghie trebuie sa ne pregatijm prin curatire trupeasca si sufleteasca si anume, crestinul inceteaza inca din ajun obisnuita munca, se infraneaza de la orice intinare, iar a doua zi dimineata se spala deosebit, se imbraca cu haine curate si ingrijite, se roaga, alunga din suflet orice ura si vrajmasie si asa, cu inima impacata, merge la biserica. Cel care poate, este bine sa duca la biserica daruri: prescuri, vin, lumanari, untdelemn.

In toate Duminicile si sarbatori este bine sa luam parte la Sfanta Liturghie de la inceput sau cel putin de la citirea Sfintei Evanghelii si sa ramanem pana la sfarsitul slujbei liturgice.


(extras din catehism ortodox-Sfanta Liturghie)

Niciun comentariu: