luni, 19 ianuarie 2015

O SURPRIZA PLACUTA


O SURPRIZA PLACUTA


Saptamana trecuta am anuntat fetele sa vina la cursul de gatit sambata dupa-amiaza, pentru ca dimineata trebuia sa fac trei platouri prajituri pentru hramul bisericii de care apartinem (Sfantul Ierarh Atanasie).

Numai ca fetele au vrut sa imi faca surpriza, asa ca m-au sunat ca nu pot veni decat de la ora 12,00. Fiindu-mi tare dragi, am acceptat.

Fiecare dintre ele a venit cu un platou de prajituri pe care sa il dariuesc la biserica. Prajiturile au fost alese de ele.

Platoul Stefaniei: prajitura cu fructe si scortisoara:




Reteta este:

Prajitura de sezon

Ingrediente: 2 oua intregi, 1 pahar de zahar, ½ pahar ulei, ½ litru lapte 2 pahare cu faina (daca este mult prea subtire aluatul se mai pun 2-3 linguri), zahar vanilat, rom, zeama de lamaie, 1 lingurita bicarbonat, 1 kg visine sau cirese

Mod de preparare: Se freaca ouale intregi cu zaharul, se adauga treptat uleiul, laptele, aromele, bicarbonatul stins cu zeama de lamaie si faina. Se omogenizeaza compozitia si se toarna in tava unsa si tapetata cu faina. Deasupra aluatului, care este moale, se aseaza visinile sau ciresele curatate de samburi (sau din conserva) si scurse. Deasupra lor se mai pune o mana de zahar si scortisoara si, optional, o mana de nuca, migdale sau alune (aprox 100 gr) maruntite. Se coace la foc potrivit aprox 40 minute, iar cand e gata se pudreaza cu zahar.

 Platoul Loredanei: Prajitura mozaic


Reteta este:

 Prajitura mozaic

Ingrediente:

-          Aluat: 300 gr faina, 200 gr zahar, 150 gr nuca macinata, 150 gr visine (pastrate la borcan cu aspirina), 100 gr rahat, 100 gr stafide, 200 ml bors, 100 ml sirop de visine, 100 ml ulei, ½ borcan gem de visine, ½ fiola esenta rom, 1 lingurita bicarbonat stins cu zeama de lamaie, 1 plic zahar vanilat, coaja rasa de lamaie.
-          Glazura: ½ pachet margarina, 10 linguri zahar, 6 linguri apa, 3 linguri cacao.


Mod de preparare:

-          Aluat: se amesteca toate ingredientele si se face un aluat moale ca pentru chec. Se unge tava de la aragaz cu ulei si se toarna aluatul in ea. Se coace la foc potrivit.
-          Glazura: se fierb toate ingredientele timp de 5 minute. Se amesteca continuu sa nu se prinda.

Cand prajitura este coapta se toarna glazura deasupra, se niveleaza cu un cutit si se mai lasa tava la cuptor 5 minute. Se scoate tava din cuptor, se lasa prajitura sa raceasca, se portioneaza si se presara cu nuca de cocs sau nuca macinata.

Niciun comentariu: